Cântec fără răspuns
De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
Viata mea se iluminează
Viata mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.
Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.
Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.
Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.
Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
Universul poetic
Nichita Stanescu s-a impus ca unul dintre cei mai interesanti si valorosi creatori de poezie moderna; ca o recunoastere a valorii creatiei sale, i s-a conferit în 1975, la Viena, premiul Herder, iar în 1982, în Iugoslavia, premiul “Cununa de Aur”.
Nichita Stanescu este mai interesat, mai emotionat de idee decât de sentiment. Calea care sa-i satisfaca nevoia de siguranta ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie si fizica. Critica literara considera ca de la Ion Barbu, poezia româneasca nu a mai cunoscut o asemenea capacitate de abstractizare ca în cazul lui Nichita Stanescu.
Poetul s-a situat într-o ascendenta “nobila”: prin tendinta de a ajunge pâna la esenta liricului, el se apropie de Eminescu si Blaga; prin forta inovatiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de Arghezi; prin capacitatea de încifrare a mesajului în formule de maxima abstractizare, se apropie de Ion Barbu.referate Nichita Stanescu
Criticul Eugen Simion defineste poezia lui Nichita Stanescu “poezia poeziei”. Stanescu însusi afirma: “poezia nu este numai arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii”. De-a lungul întregii sale creatii se disting încercari de a defini conceptia sa despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si forma poeziei, despre relatia poetului cu cuvântul. Poezii pe aceasta tema: “Ars poetica”, “Arta poeziei”, “Arta poetica”, “Arta scrisului”, “Autoportret”, “Poezia”, “Poetul ca si soldatul”, “Cautarea tonului”, “Poetul”, “Tonul”, “Timbrul”poezii Nichita Stanescu.
Nichita Stanescu demonteaza elementele artei, pe care le reaseaza dupa o ordine proprie. În poemul “Nod 33”, poetul încearca sa lamureasca, sa descifreze aceasta ordine proprie: “Am gândit un mod atâta de dulce / De a izbi doua cuvinte / De parca iarba verde ar înflori / Iar florile s-ar ierbi.”.
Prima etapa - Lirica sentimentelor, adolescentina, în care predomina idealurile romantice, subiectul cunoasterii este eul liric în jurul caruia se circumscrie lumea reala.
În primele doua volume (“Sensul iubirii”, “O viziune a sentimentelor”), majoritatea poeziilor sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica framântatele întâmplari alre fiintei interioare, care sunt mai puternice decât ale conditiei fizice date. Iubirea produce o senzatie de plutire, zborul se naste din dragoste ca o coloana a infinitului între pamânt si cer.
În poezia “Cântec”: “Du-ma, fericire, în sus si izbeste-mi / Tâmpla de stele, pâna când / Lumea mea prelunga si în nesfârsire / Se face coloana sau altceva / Mult mai înalt si mult mai curând.”, starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este “cântecul de izbânda a sunetului si a luminii”. Iubirea este o stare lirica complexa, este o iesire din somn, motivul fundamental fiind cel al rasaritului:poezii Nichita Stanescu “Soarele salta din lucruri strigând / Clatina muchiile surde si grave.” (“O calatorie în zori”) referate Nichita Stanescu.
A doua etapa - Lirica necuvintelor, maturitatii creatoare începe cu volumul “Dreptul la timp”. Vizionalismul lui Nichita Stanescu se abstractizeaza, viziunea asupra spatiului si timpului se schimba.
Nichita Stanescu este mai interesat, mai emotionat de idee decât de sentiment. Calea care sa-i satisfaca nevoia de siguranta ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie si fizica. Critica literara considera ca de la Ion Barbu, poezia româneasca nu a mai cunoscut o asemenea capacitate de abstractizare ca în cazul lui Nichita Stanescu.
Poetul s-a situat într-o ascendenta “nobila”: prin tendinta de a ajunge pâna la esenta liricului, el se apropie de Eminescu si Blaga; prin forta inovatiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de Arghezi; prin capacitatea de încifrare a mesajului în formule de maxima abstractizare, se apropie de Ion Barbu.referate Nichita Stanescu
Criticul Eugen Simion defineste poezia lui Nichita Stanescu “poezia poeziei”. Stanescu însusi afirma: “poezia nu este numai arta, este însasi viata, însusi sufletul vietii”. De-a lungul întregii sale creatii se disting încercari de a defini conceptia sa despre cunoastere prin arta, despre echilibrul dintre continutul si forma poeziei, despre relatia poetului cu cuvântul. Poezii pe aceasta tema: “Ars poetica”, “Arta poeziei”, “Arta poetica”, “Arta scrisului”, “Autoportret”, “Poezia”, “Poetul ca si soldatul”, “Cautarea tonului”, “Poetul”, “Tonul”, “Timbrul”poezii Nichita Stanescu.
Nichita Stanescu demonteaza elementele artei, pe care le reaseaza dupa o ordine proprie. În poemul “Nod 33”, poetul încearca sa lamureasca, sa descifreze aceasta ordine proprie: “Am gândit un mod atâta de dulce / De a izbi doua cuvinte / De parca iarba verde ar înflori / Iar florile s-ar ierbi.”.
Prima etapa - Lirica sentimentelor, adolescentina, în care predomina idealurile romantice, subiectul cunoasterii este eul liric în jurul caruia se circumscrie lumea reala.
În primele doua volume (“Sensul iubirii”, “O viziune a sentimentelor”), majoritatea poeziilor sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica framântatele întâmplari alre fiintei interioare, care sunt mai puternice decât ale conditiei fizice date. Iubirea produce o senzatie de plutire, zborul se naste din dragoste ca o coloana a infinitului între pamânt si cer.
În poezia “Cântec”: “Du-ma, fericire, în sus si izbeste-mi / Tâmpla de stele, pâna când / Lumea mea prelunga si în nesfârsire / Se face coloana sau altceva / Mult mai înalt si mult mai curând.”, starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este “cântecul de izbânda a sunetului si a luminii”. Iubirea este o stare lirica complexa, este o iesire din somn, motivul fundamental fiind cel al rasaritului:poezii Nichita Stanescu “Soarele salta din lucruri strigând / Clatina muchiile surde si grave.” (“O calatorie în zori”) referate Nichita Stanescu.
A doua etapa - Lirica necuvintelor, maturitatii creatoare începe cu volumul “Dreptul la timp”. Vizionalismul lui Nichita Stanescu se abstractizeaza, viziunea asupra spatiului si timpului se schimba.
Emotii de toamna
Nichita Stanescu este unul dintre marii poeti romani contemporali care a creat un limbaj poetic nou, capabil sa transpuna in versuri o anumita viziune asupra lumii inconjuratoare. Calitatea limbajului sau si noutatea lui consat in multimea de metafore folosite si in prospetimea exprimarii.Poezia „Emotie de toamna” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”Poezia poate fi un testament artistic prin care poetul isi exprima sentimentele de ingrijorare cu privire la ceea ce se va intampla cu opera sa dupa moarte.Exista primejdia ca opera sa sa fie uitata sau san u mai fie apreciata de oameni referate Nichita Stanescu.
Titlul ”Emotie de toamna” exprima sentimental de tristete pe care eul lyric il traieste simtind ca se apropie batranetea.Poetul se adreseaza propriei creatii marturisindu-si ingrijorarea.Verbul a acoperi se refera la nevoia eului liric de a-si sti in siguranta opera,cuvantul inima fiind sinonim pentru suflet.Copacul simbol al vesniciei pare o solutie iar umbra creatiei sale il poate salva de la moarte si de la uitare.Prin creatia sa poate dobandi nemurirea.Verbul la persoana I “ma tem” accentueaza idea nelinistii care se vede nevoit sa se desparta de creatia sa prin moarte.referate Nichita Stanescu
Metafora “O sa mi creasca aripi ascutite pana la nori”sugereaza moartea dar prin epitetul “ascutite” este pusa in evidenta idea sacrificiului necesar pentru creatie iar substantivul “nori” diferentiaza cele 2 lumi:lumea obisnuita,a oamenilor de rand si lumea superioara a Creatorului.Cele 2 metafore “ochi strain” si “frunza de pelin” exprima amaraciunea si tristetea poetului care intervede posibilitatea ca opera san u fie inteleasa de catre cititori sis a fie uitata.Aproprierea de pietre asociata cu tacerea sugereaza moartea.
In aceste conditii poetul se gandeste ca opera sa va dainui numai daca este valoroasa.Pentru a da frumusete si stralucire operei sale,poetul recurge la elementele naturii pe care le transforma dupa imaginatia sa.Metafora inecarii cuvintelor in mare creeaza imaginea contopirii cu natura,marea sugerand viata,prin aceasta opera lui capata nemurire.Un alt element al naturii cosmice de data aceasta,luna exprima puterea imaginatiei poetice.Daca doreste,poetul poate deveni stapanul universului “Suier luna si o rasar si o prefac/Intr-o dragoste mare”.Poetul nu copiaza realitatea ci o transfigureaza trecand-o prin sufletul sau.Elementele de prozodie:doua strofe inegale ca intindere,rima mixta si masura inegala.
Acest comentariu este realizat prin unirea ideilor si coccluziilor trase de catre un elev si profesorul sau.Dupa cum ati observat acest comentariu al poeziei”Emotie de toamna”scisa de Nichita Stanescu
Este realizat intr-un mod special deoarece noi credem ca poetul nu-si imagineaza tristetea catre o iubita ci isi exprima iubirea fata de opera sa.
Titlul ”Emotie de toamna” exprima sentimental de tristete pe care eul lyric il traieste simtind ca se apropie batranetea.Poetul se adreseaza propriei creatii marturisindu-si ingrijorarea.Verbul a acoperi se refera la nevoia eului liric de a-si sti in siguranta opera,cuvantul inima fiind sinonim pentru suflet.Copacul simbol al vesniciei pare o solutie iar umbra creatiei sale il poate salva de la moarte si de la uitare.Prin creatia sa poate dobandi nemurirea.Verbul la persoana I “ma tem” accentueaza idea nelinistii care se vede nevoit sa se desparta de creatia sa prin moarte.referate Nichita Stanescu
Metafora “O sa mi creasca aripi ascutite pana la nori”sugereaza moartea dar prin epitetul “ascutite” este pusa in evidenta idea sacrificiului necesar pentru creatie iar substantivul “nori” diferentiaza cele 2 lumi:lumea obisnuita,a oamenilor de rand si lumea superioara a Creatorului.Cele 2 metafore “ochi strain” si “frunza de pelin” exprima amaraciunea si tristetea poetului care intervede posibilitatea ca opera san u fie inteleasa de catre cititori sis a fie uitata.Aproprierea de pietre asociata cu tacerea sugereaza moartea.
In aceste conditii poetul se gandeste ca opera sa va dainui numai daca este valoroasa.Pentru a da frumusete si stralucire operei sale,poetul recurge la elementele naturii pe care le transforma dupa imaginatia sa.Metafora inecarii cuvintelor in mare creeaza imaginea contopirii cu natura,marea sugerand viata,prin aceasta opera lui capata nemurire.Un alt element al naturii cosmice de data aceasta,luna exprima puterea imaginatiei poetice.Daca doreste,poetul poate deveni stapanul universului “Suier luna si o rasar si o prefac/Intr-o dragoste mare”.Poetul nu copiaza realitatea ci o transfigureaza trecand-o prin sufletul sau.Elementele de prozodie:doua strofe inegale ca intindere,rima mixta si masura inegala.
Acest comentariu este realizat prin unirea ideilor si coccluziilor trase de catre un elev si profesorul sau.Dupa cum ati observat acest comentariu al poeziei”Emotie de toamna”scisa de Nichita Stanescu
Este realizat intr-un mod special deoarece noi credem ca poetul nu-si imagineaza tristetea catre o iubita ci isi exprima iubirea fata de opera sa.
Subscribe to:
Posts (Atom)